Menstruația este perioada în care se eliberează o cantitate de sânge din uterul unei fete, prin vagin. Este un semn că se apropie de sfârșitul pubertății.
Care este vîrsta la care începe menstruația?
Majoritatea fetelor au prima menstruație în jurul vârstei de 12 ani, dar orice moment între 10 și 15 ani este perfect normal. Fiecare corp are propriul ,,calendar.”
Ce provoacă menstruația?
Ei bine, menstruația este efectul schimbărilor hormonale produse în organism. Hormonii sunt ,,mesageri” chimici. Ovarele eliberează hormonii feminini, estrogenul și progesteronul. Înăuntrul său uterul e tapetat de o mucoasă care se numește endometru și acest endometru, sub influența hormonilor, se îngroașă lună de lună ca o plăpumioară, ca să primească sarcina. Mucoasa uterină, denumită așadar endometru, ajunge la o grosime de 8-10 milimetri. Dacă sarcina nu a apărut, e momentul să se declanșeze menstruația.
Pe scurt, menstruația este eliminarea de celule endometriale care se pregatiseră să apară o sarcină, cu o cantitate de sânge. Procesul se repetă în fiecare lună.
Cât de des apare menstruația și cum e normal?
În primii câțiva ani, menstruația poate fi neregulată. La început este normal. Totuși, după primii 2-3 ani de la prima menstruație, fiecara fată ar trebui să aibă menstruație la fiecare 4-5 săptămâni.
Poți rămâne gravidă imediat ce ți-a venit menstruația?
Da, orice fată poate rămâne gravidă imediat ce i-a venit menstruația. De fapt, poți rămâne însărcinată chiar în perioada de dinaintea primei menstruații. Acest lucru se poate întâmpla din cauza hormonilor care pot fi deja activi. Hormonii pot să fi pregătit deja corpul pentru prima menstruație. Dacă faci sex, poți rămâne însărcinată, chiar dacă nu ai avut încă prima menstruație.
Cât de mult sânge se elimină în timpul menstruației?
Poate părea o cantitate mare, dar, de fapt, în toate cele 3-5 zile se pierde doar o cantitate echivalentă cu câteva linguri de sânge. Amintește-ți să îți schimbi tamponul la fiecare 3-6 ore.
O să am menstruație toată viața?
Ei bine, când o femeie ajunge la menopauză (între 45-55 ani), menstruația va dispărea. De asemenea, nu vei avea menstruație atunci când ești însărcinată.
Ce este S.P.M.?
Sindromul pre-menstrual, SPM sau PMS, este perioada dinaintea menstruației în care fetele pot avea diferite simptome fizice sau emoționale. Simptomele pot include stări de tristețe, anxietate, balonare și acnee. Toate acestea dispar după primele zile de menstruație.
Ce poți face ca să diminuezi durerea provocată de crampe?
Multe fete au dureri în timpul menstruației, mai ales în prima zi. Dacă crampele își dau bătăi de cap, poți să încerci să ții pe burtă un recipient cu apă caldă, sau să iei un ibuprofen. Te sfătuim să ceri sfatul medicului.
La ce trebuie să fii atentă?
Majoritatea fetelor nu întâmpină probleme cu menstruația, dar cere sfatul medicului pentru oricare dintre următoarele situații:
Ai 15 ani și încă nu ți-a venit menstruația;
Ți-a venit deja menstruația de mai bine de 2 ani și, cu toate astea, încă nu vine regulat, la fiecare 4-5 săptămâni;
Sângerezi între perioadele normale de menstruație;
Ai crampe foarte puternice;
Sângerezi abundent și trebui să îți schimbi tamponul mai devreme de 1 oră;
Menstruația ta durează mai mult de 7 zile;
Ai simptome pre-menstruale severe, care te împiedică să îți desfășori normal activitatea zilnică.
Privirea înainte!
Menstruația este perfect normală și înseamnă că ești perfect sănătoasă. Nu ar trebui să te împiedice să te bucuri de nici una dintre activitățile tale favorite. Dacă ai întrebări despre menstruație cere sfatul medicului, al părinților, al consilierului școlar sau al surorii tale.
Articolul face parte din campania de promovare a nevoii de educație pentru sănătate sexuală pentru adolescenți, campanie online intitulată ,,Adolescența lui ,,Nu știu”, parte din proiectul Bilet spre Adolescență, implementat timp de șase luni, în patru comunități din județul Bacău și are ca scop promovarea unui stil de viață sănătos, cu focus pe sănătatea sexuală în rândul a 500 de adolescenți din municipiul Bacău, comuna Rosiori, comuna Zemeș și comuna Căiuți. Proiectul este finanțat de către Kaufland România în cadrul programului #instaredebine implementat de către Fundația de Dezvoltare a Societății Civile.
#biletspreadolescenta #educatiesexula
#IMPLICAREAFACEDIFERENTA #KAUFLAND #INSTAREDEBINE#FDSC
Angelica Huiban, consilier dezvoltare personală