Ziua de 14 noiembrie și întâlnirea cu elevii clasei a VIII-a, de la Școala Gimnazială „Nicu Enea” din Bacău, aveau să se dovedească mai interesante decât mă așteptam. Am participat, în calitate de voluntar, împreună cu Angi Huiban, care este consilier dezvoltare personală în cadrul Asociației Next Move, la una dintre activitățile proiectului ,,Bilet spre Adolescență”, ocazie cu care le-am prezentat adolescenților, pe scurt, rolul meu în cadrul asociației, dar și cât de important este, în viața unui tânăr, să fii voluntar, să îi ajuți pe ceilalți. Oarecum timizi, poate somnoroși, nu au spus prea multe în primele minute, însă, pe parcursul orei, și-au exprimat dorința de a afla cât mai multe informații privind etapa adolescenței, tema propusă discuțiilor din acea zi.

La început, elevii ne-au comunicat, din punctul lor de vedere, ce este adolescența și prin ce etape se caracterizează, urmând ca entuziasmul și curiozitatea tinerilor să fie exprimată odată cu  debutul prezentării. Un element ce le-a captat atenția, de asemenea, a fost acordarea votului unui coleg din clasă, capabil și dornic de a experimenta pentru trei zile voluntariatul, împreună cu alți colegi din școală și oraș. Astfel, în aceste zile, odată cu înțelegerea celor mai importante aspecte prezentate în cadrul proiectului „Bilet spre adolescență”, va avea ocazia să împărtășească celorlalți colegi ce înțelege prin aceasta etapă importantă din firul vieții.

Atenți și curioși, elevii au fost introduși în miezul discuției cu informații despre începutul dezvoltării organismului, pubertatea. S-a continuat prin încadrarea vârstei adolescenței, ca fiind vârsta de aur, a marilor elanuri, a cunoașterii de sine, a nesiguranței; prezentarea adolescenței timpurii și momentul apariției pubertății la fete și băieți, informații susținute de imagini sugestive pentru schimbările produse de această etapă; înțelegerea menstruației ca o etapă sănătoasă în viața unei adolescente; identificarea schimbărilor ce intervin în fizionomia/caracterul ambilor; expunerea adolescenței mijlocii și a primului sentiment de iubire; stabilirea unui scop în viață;  dezvoltarea relațiilor de prieteniei și a stilurilor de îmbrăcăminte și s-a încheiat treptat prin relatarea  rolului familiei și a feedback-ului oferit de elevi.

Activitatea la care am avut plăcerea să particip s-a desfășurat pe parcursul a câtorva ore, cu adolescenței, iar mai apoi întreaga atenție s-a îndreptat către părinții tinerilor. Li s-a precizat importanța înțelegerii acestei etape din viață și importanța sprijinului oferit de familie încă din primii pași spre adolescență, sfaturi pentru igiena personală și a casei, atenția acordată folosirii obiectelor personale și rolul extrem de important al părintelui în formarea frumoasă a viitorului adult.

Această experiență mi-a oferit posibilitatea de a comunica cu tinerii, de a le prezenta părerea personală despre rolul voluntariatului în dezvoltarea personală și profesională și despre a afla care este punctul acestora de vedere asupra vieții de adolescent.

Mădălina Viliman, voluntar, student master, anul II, Științele Comunicării și Relații Publice

#instaredebine

#kauflandsprijina

#FDSC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.