Cu mult înainte să devină proiect, ,,Bilet spre Adolescență” a fost doar o idee. Lucrând în comunitățile din județul Bacău auzeam foarte des de la profesorii din școli povești, care mai de care mai triste, a unor adolescente care dădeau naștere cu mult înainte să devină majore. În unele cazuri, chiar de la 12-13 ani.

Pe lângă lipsa informațiilor din curricula școlară, nici profesorii nu erau și nu sunt pregătiți să discute cu adolescenții. Motivele sunt multiple. Nu au fost nici ei pregătiți să facă asta, se tem de reacția părinților, de întrebările copiilor, dar mai mult ca orice, nici cu ei părinții și profesorii nu au vorbit în propria adolescență.

Încet, încet, poveștile, întrebările, ideile, nevoile, s-au adunat, rând pe rând, iar când a fost lansat programul #instaredebine am înțeles că venise momentul să facem un prim pas, cu atât mai mult cu cât, în județul Bacău, nu exista nici un program de acest fel dedicat adolescenților.

Prin urmare, începând cu luna septembrie 2018, derulăm ,,Bilet spre Adolescență”, în patru comunități din județul Bacău (municipiul Bacău, comuna Roșiori, comuna Zemeș și comuna Căiuți). Proiectul se va încheia pe 28 februarie 2019.

Scopul proiectului este promovarea unui stil de viață sănătos cu focus pe sănătate sexuală în rândul a 494 de adolescenți, cu accent pe educația de tip peer-to-peer. Comunitățile au fost selectate atât pe baza colaborărilor din trecut, dar și pe principiul așezării geografice, acoperind cele patru puncte cardinale, pentru a asigura o mai bună diseminare a rezultatelor în comunitățile din jur.

Pe lângă activitățile administrative și de management, în primele trei luni ale proiectului, am organizat în fiecare dintre cele 4 școli câte un focus-group inițial, cu adolescenții, părinții și profesorii, am aplicat un chestionar pentru a afla informații despre obiceiurile tinerilor în ceea ce privește alimentația, igiena și sportul și am organizat activități pentru primele două module. Modulul I – Viață sănătoasă, a fost organizat în toate cele patru comunități și a avut 494 de beneficiari, cu vârste cuprinse între 10-15 ani. Pentru acest modul am prevăzut câte o întâlnire cu adolescenții din fiecare clasă, din cele patru școli. Tinerii au fost provocați să poarte discuții, de tipul debate-urilor, să dezbată subiectul uneori spinos, al alimentelor de tip fast-food, al alimentelor cu un conținut mare de zahăr, al obiceiurilor de igienă sau al activităților sportive pe care le fac sau ar trebui să le practice. Pentru modulul al II-lea-Adolescența și provocările ei, am planificat câte două întîlniri cu fiecare clasă din cele patru școli, iar până în acest moment am realizat ambele întâlniri în două dintre școli și prima întâlnire în celelalte două școli.

75 întâlniri au fost realizate până în acest moment.

,,Bilet spre Adolescență” este prima picătură într-un ocean de nevoi, dar cel mai important lucru este că am început de undeva.

Articolul face parte dintr-o serie care va fi scrisă, pe rând, de membrii echipei de proiect, profesori, adolescenți și face parte din campania de promovare a nevoii de educație pentru sănătate sexuală pentru adolescenți.

#instaredebine este un program finanțat de către #Kaufland Romania și implementat de către #FDSC.

#impreunafacemdiferenta

Mara Matei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.